• Winter Joys

     

         Dancing snowflakes fill children’s eyes and hearts with joy. The curtain of silver stars spreads upon the rusty colors of autumn. A white carpet covers the numbed nature. The huge winter ball room is ready to welcome its honored guests, the children, innocent and honest profiteers of the secrets hidden in the ice castle. Little noses pressed against the windows, smiles up to their ears, the children are enchanted by the elegant, enticing snowflake game.

    - I want to make a suggestion, the teacher said. Let’s all go sleighing tomorrow, on the slope by the school.

    - Yes! Yes! All children agreed.

    - Will you join us? Maria asked.

  • Piece of heaven

         Every morning, at the same hour, my classmate Diana, an extremely beautiful little girl, stops for five minutes outside the flower shop near school. She studies everything carefully. She never walks inside the shop. The window gives her everything that she needs. Then she starts walking to school, slightly adjusting her backpack. Most times, I run to catch up with her. Her walk is elegant and detached, like that of a ballerina. She is a pleasant girl. She doesn’t talk much, but she smiles a lot. She spreads kindness around her. Sometimes, her smile is sour, because of a hearing impairment she has. The hearing aid she has to wear all the time makes her more withdrawn.

       One day, the teacher told us:

  • Colţ de rai

         În fiecare dimineaţă, la aceeaşi oră, colega mea Diana, o fetiţă cu trăsături deosebit de frumoase, poposeşte cinci minute în faţa florăriei aflată în apropierea şcolii. Studiază totul cu un interes deosebit. Nu intră niciodată în magazin. Vitrina îi oferă tot ceea ce vrea să ştie. Porneşte apoi spre şcoală, săltându-şi uşor ghiozdanul pe spate.

      De cele mai multe ori, alerg s-o ajung din urmă. Merge elegant şi degajat ca o balerină.

    Este o persoană plăcută. Vorbeşte puţin, în schimb zâmbeşte mult. Presară bunătate în jurul ei. Are uneori un surâs amar, generat de o problemă de auz. Aparatul pe care trebuie să-l poarte permanent o determină să fie mai reţinută cu cei din jur.

  • Beyond words ...

     

         Whenever we go back to our childhood memories, a rush of gentleness and warmth is present in our smile. Nostalgia often struggle to prevent hot tears in our eyes. It is a true to say that you can never forget childhood! It is a cradle between existence and becoming. Because here, in childhood, at home, we are careless, we are eager to play, to feel joy at every sunrise and sunset. Here children are friends. Arguments never last long, and soon result in reconciliation. Why here and bit of anything and I can share? It showed joy to offer pleasure. No child chooses to play alone. Yet often, we adults, disturb their innocence game. Why ... ?

         All children are alike, yet different. They accept each other as they are. But we, adults ...?

        I do not know how many children will get to read these lines, but surely some can browse the book and enter into the innocent world of the characters. In childhood, the image is more convincing. But adults will read these lines, then ...

  • De dincolo de cuvinte…

     

     

         De câte ori ne întoarcem cu gândul la copilărie, chipul nostru creionează un zâmbet larg, blând şi cald. Nostalgia, adesea, cu greu stăvileşte în ochii noştri o lacrimă fierbinte. E un truism să afirmi că nicicând nu poţi să uiţi de copilărie! E leagănul între a exista şi a deveni. Pentru că aici, în copilărie, suntem acasă, aici suntem lipsiţi de griji, aici suntem dornici să ne jucăm, să simţim bucuria fiecărui răsărit şi asfinţit de soare.  

       Aici toţi copiii sunt prieteni. Se ceartă, din te miri ce, apoi după câteva minute vine şi împăcarea. Aici toţi copiii sunt prieteni. De ce aici şi dramul de nimic şi-l pot împărţi? E bucuria de a arăta că au şi plăcerea de a oferi. Niciun copil nu alege să se joace singur. Şi totuşi, de multe ori, noi, adulţii, le deranjăm nevinovatul joc. De ce... ?

        Toţi copiii sunt la fel şi totuşi, diferiţi. Ei se acceptă unii pe alţii aşa cum sunt. Dar noi, adulţii...?

Pages