Bucuriile iernii

 
     Dansul fulgilor de nea încântă privirile şi inimile copiilor. Perdeaua de steluţe argintii se întinde peste culorile ruginii ale toamnei. Se aşterne covorul alb peste natura amorţită. Sala uriaşă a balului de iarnă îşi aşteaptă oaspeţii de seamă, copiii, aceşti nevinovaţi şi sinceri profitori ai secretelor ascunse în castelul de gheaţă. Cu năsucurile lipite de geam şi cu zâmbetul până la urechi, copiii urmăresc fascinaţi jocul elegant şi îmbietor al fulgilor.
- Vreau să vă fac o propunere, zise doamna învăţătoare. Să ieşim mâine la săniuş pe derdeluşul de lângă şcoală.
- Da! Da! Aprobară în cor elevii.
- Veniţi şi dumneavoastră? întrebă Maria.
- E sâmbătă. Îmi pot permite câteva ore de relaxare în aer liber, spuse doamna învăţătoare.
- Dacă mergem toţi, mă lasă şi pe mine, altfel nu, zise Tamara.
- Doamna învăţătoare, ştiţi conduce sania? întrebă Dan.
- Am fost şi eu copil. Îmi plăcea foarte mult să ies la săniuş. Se spune că e asemenea mersului cu bicicleta, nu se uită niciodată.
- Vă ajutăm noi dacă aţi uitat, spuse Maria.
- Abia aştept. Va fi o acţiune la care vreau să participe toată clasa. Ne întâlnim mâine la ora 10. Mergeţi acum la locurile voastre.
- Vom face şi oameni de zăpadă? întrebă Tamara în timp ce urca destul de greu pe scaunul pregătit special pentru ea.
- Sigur că da! Să aduceţi cele necesare.
- Aduc eu, zise Nelu. Le încarc pe sanie. Am o oală spartă, o mătură rea, cărbuni şi morcovi. Mă ajută şi Sandu.
- Pot să-mi aduc schiurile? întrebă Daniel. Sunt mici, nu încurcă pe nimeni.
- Dacă-ţi convine pârtia pentru săniuţe, nicio problemă, preciză învăţătoarea.
Ora de educaţie plastică a trecut cu repeziciunea vântului. N-a fost dificil să creeze un peisaj de iarnă, gândindu-se la acţiunea din ziua următoare.
    Discuţiile au continuat pe drumul spre casă. - Sania mea prinde o viteză… Îi spun tatei să-i mai lustruiască tălpile. Abia aştept ziua de mâine, zise Ionuţ.
- Mare lucru! Te lauzi atâta cu sania ta. Eu cred că nici nu vin… N-am chef… Ce-i atât de interesant în jocul cu sania? … întrebă Paul.
- Mie mi-ar plăcea să fac un om de zăpadă, zise Tamara.
- Acela poţi să-l faci şi-n curtea casei tale, îi sugeră cu răutate Paul.
- Sigur că aş putea, dar nu v-aş avea pe voi aproape. Nu-i acelaşi lucru. Putem chiar să ne întrecem în realizarea celui mai frumos om de zăpadă.
- Poate tu chiar vrei să câştigi! N-ai dori şi o scară să-i poţi pune oala pe cap? comentă Paul.
- Ţi-ai putea controla cuvintele. Eşti răutăcios, spuse Anca.
- Tot eu sunt cel rău. Văd adevărul. Jocuri prosteşti de iarnă! Lăsaţi-mă-n pace cu săniile şi oamenii voştri de zăpadă. Am alte lucruri mai interesante de făcut, adaugă Paul.
- Suntem copii! Ar fi bine să ne bucurăm de tot ce putem face acum. Cândva o să regretăm că n-am profitat de ceea ce ne-a oferit copilăria, zise Tamara.
- Chiar dacă vin, stau doar să văd cum vă prostiţi voi. Îmi displace jocul vostru.
- Nu eşti atât de rău precum vrei să pari, zise Tamara.
- Tare deşteaptă eşti tu „piticanie”, spuse Paul.
- Îţi place să te legi de statura mea! Te simţi bine, nu-i aşa? Dar eu cred că tu ai probleme mai mari ca mine. Nimeni şi nimic nu te mulţumeşte. Sufletul tău e grav bolnav! N-aş schimba nici o clipă locul cu tine, zise supărată Tamara.
    Se desprinse de grup. Şi-ar fi dorit să meargă mai repede. Dar picioarele mici nu-i permiteau acest lucru. N-ar fi vrut pentru nimic în lume să-i vadă lacrimile. Nu le putea stăpâni. Se rostogoleau peste obrăjorii ei. Apoi se opreau pe fularul gros ce-i înfăşura gâtul. 
- Ce-ţi veni? … Ai uitat că ea te ajută la limba franceză şi geografie? … Vreau să văd ce te faci acum, că te-ai pus rău cu ea, zise Anca.
- Cine se crede ea, să mă judece?
- Tu vorbeşti de judecată! Încep să-i dau dreptate. Ai mari probleme cu sufletul, precizează Anca.
- Tare grozavi vă credeţi toţi! Mai lăsaţi-mă în pace! … zise Paul luând-o în direcţie opusă.
    Ziua îşi urma drumul obişnuit spre noapte. Luna plină şi stelele vegheau cu blândeţe natura. Umbrele întunericului dansau pe întinderile albe şi reci.
Dimineaţă, un soare palid se arăta printre norii cenuşii. Treptat, a lăsat locul fulgilor mari şi grei ce se grăbeau să ajungă pe pământ.În curtea şcolii, copiii urmăreau şi savurau jocul fulgilor.
- E ca-n basme. Ce mari fulgi! Ce zi minunată! spuse Ioana.
Au pornit spre derdeluş presărând drumul cu chiote de bucurie. O căzătură, o sanie scăpată de sub control, un bulgăre de nea rătăcit pe o căciulă şi râsetele colorate făceau urcuşul lin.
Au ajuns. Şi-au dat drumul cu săniile la vale, iar în urma lor nori de zăpadă se ridicau să-i privească. Schiurile lunecau şerpuit făcându-şi loc printre săniuţele ce urcau.
- Tamara, vino cu noi pe sanie, zise Ioana.
- Mi-e cam frică!
- Ştiu să conduc foarte bine sania. Să nu-ţi fie frică, completă Ioana.
    Tamara a coborât cu sania, apoi şi-a dedicat timpul omului de zăpadă. Statura ei, mult prea mică, o împiedică să aibă acelaşi spor ca ceilalţi. Ar fi fost peste puterile ei să ridice un om mare de zăpadă, deşi ar fi dorit acest lucru. Va face unul mic, aşa ca ea. Şi bulgării prind contur unul după altul.
Câte un bulgăre rătăcit se oprea şi pe spatele ei. N-o durea, îi plăcea acest joc nevinovat. A terminat. O va ruga pe Anca să pună oala pe cap. Savura fericită reuşita, când o sanie îşi croi drum chiar pe lângă ea şi-i dărâmă toată munca. Era Paul, colegul de clasă care o jignise ieri. - Vai! … Nu te-am crezut în stare de aşa ceva!
Te spun doamnei învăţătoare, zise Anca.
- Nu-i nimic. Şi-a descărcat şi el nervii. I-a fost la îndemână omuleţul meu… Oricum nu mi-a reuşit atât de bine… Voi face altul, spuse Tamara.
    Gestul lui Paul i-a deranjat pe toţi. Totul a fost făcut intenţionat. I-au dat o mână de ajutor Tamarei. Şi n-a durat mult timp până când moşul ei zâmbea fericit de sub oala spartă.
     Era mic, aşa cum l-a dorit ea, să-i poată modela hăinuţa şi pantalonaşii. O crenguţă aleasă cu grijă, cărbunii negri şi un morcov au desăvârşit lucrarea ei. I-a adus un fular vechi de acasă. Cu mâinile-i mici cresta zăpada, modelându-i îmbrăcămintea. Părea viu, gata să-i mulţumească Tamarei.
- Doamne, ce frumos este! spuse Anca.
- Nici nu mi-ar fi trecut prin cap să încerc aşa ceva. Parcă sunt haine adevărate, când colo te-ai jucat cu zăpada şi cărbunele, zise Ioana.
- Este foarte frumos omuleţul de zăpadă. Acel motiv popular care l-ai modelat pe hăinuţa lui mă determină să spun că ai realizat o operă de artă. Bravo, Tamara! spuse doamna învăţătoare.
- Trebuie să-l pedepsiţi pe Paul pentru că i-a distrus primul omuleţ, se revoltă Anca.
- Gestul tău a fost foarte urât. Ar fi indicat să-ţi ceri scuze, îl sfătui doamna.
- L-am iertat oricum. Într-un fel trebuie să-i mulţumesc. N-aş fi reuşit să-l fac atât de frumos pe primul. Colegii m-au ajutat să-l ridic, iar lacrimile vărsate în timp ce lucram i-au dat căldură şi farmec… Sunt sigură că-i pare rău. E un coleg bun, dar nu are încă puterea să arate acest lucru.
Paul se duse lângă omuleţul de zăpadă, îi luă oala de pe cap şi-i puse căciula sa.
- Vă rog să mă iertaţi! Se aplecă salutând curtenitor omul alb. Se întoarse apoi spre Tamara, făcu o reverenţă şi o invită la dans.
     Aplauzele copiilor răsunau în decorul alb al naturii, acum o uriaşă sală de bal. Furnicarul de veselie te învăluie. Uiţi de tot şi de toate şi te întorci pentru un moment în lumea copilăriei, acolo unde buna dispoziţie e la ea acasă.
 
Temă
 
Imaginează-ţi că Tamara este colega ta de clasă. Statura ei ar putea fi o piedică în calea prieteniei voastre?
 
Ştiaţi că… Termenul de „pitic” este ofensator pentru oamenii mici de aceea trebuie evitat, termenul de „oameni mici” este folosit în Statele Unite ale Americii. Oamenii mici sunt capabili de a face aproape orice tip de muncă. Persoanele cu nanism duc o viaţă normală, merg la şcoală, unii dintre ei devenind chiar oameni de succes cu o carieră împlinită. Există peste 200 de cauze medicale care duc la apariţia nanismului.
Romanian