Colţ de rai

     În fiecare dimineaţă, la aceeaşi oră, colega mea Diana, o fetiţă cu trăsături deosebit de frumoase, poposeşte cinci minute în faţa florăriei aflată în apropierea şcolii. Studiază totul cu un interes deosebit. Nu intră niciodată în magazin. Vitrina îi oferă tot ceea ce vrea să ştie. Porneşte apoi spre şcoală, săltându-şi uşor ghiozdanul pe spate.

  De cele mai multe ori, alerg s-o ajung din urmă. Merge elegant şi degajat ca o balerină.

Este o persoană plăcută. Vorbeşte puţin, în schimb zâmbeşte mult. Presară bunătate în jurul ei. Are uneori un surâs amar, generat de o problemă de auz. Aparatul pe care trebuie să-l poarte permanent o determină să fie mai reţinută cu cei din jur.

     Într-una din zile, doamna învăţătoare ne spuse:

    - S-a iniţiat Concursul ”Cea mai frumoasă clasă”. Se va ţine cont atât de aspectul sălii, cât şi de colaborarea colegilor. Acest lucru va fi urmărit pe parcursul unei săptămâni de zile. Ca să aveţi şanse trebuie să cooperaţi lăsând micile neînţelegeri.

    Noi, dascălii, nu vom da nici indicaţii, nici nu vom critica, decât la fi nalul concursului. Clasa care va câştiga se va bucura de o excursie la Grădina botanică. După ore, în calitate de şefă a clasei, i-am reţinut pe toţi pentru a face un plan de acţiune.

- Vreţi să câştigăm?

- Da, au răspuns toţi.

- Atunci, haideţi să ne gândim la ceea ce altora nu le-ar trece prin cap să facă.

- Panouri pe care să expunem lucrările noastre de la pictură, zise Daniela.

- Şi lucruşoarele frumoase de la abilităţi practice, spuse Ioana.

- Undeva, trebuie să afişăm caietele model, zise Vlad.

- Să pictăm pereţii, spuse zâmbind Gelu.

Ceilalţi au gustat gluma şi au râs în hohote.

- Mama a scos afară un ficus uriaş, care nu mai încăpea în casă. Aici cred că i-am găsi loc, interveni Ana.

- Ce ziceţi de un canar în ficusul Anei? zise Radu.

- Sau acvariu cu peşti, completă Silviu.

- Ceea ce vom face trebuie să fie plăcut, recreativ şi mai ales să nu ne deranjeze.

- Vom învăţa în mediul pe care-l vom crea, am ţinut eu să menţionez.

- Plăcută e muzica şi nu cred că m-ar deranja, zise Oana.

- Muzica pe care o preferi tu, s-o asculţi acasă! Mie nu-mi place. Dacă ne hotărâm să punem muzică, atunci să fie rock.

- Haideţi să fim serioşi! Să nu pierdem timpul! Credeţi că vom primi ajutorul părinţilor? Bani nu ne dă nimeni, să ştiţi. Să nu visăm la ceva ce nu putem realiza, am menţionat eu.

- Am putea gândi clasa ca o minibibliotecă. Tata ne-ar da rafturile, iar noi am aduce cărţi de acasă. Unde-i cheltuiala? zise Mitică.

- E bună ideea. Dar trebuie să facem ceva...mai deosebit. Bibliotecă avem în şcoală, zise Daniela, dar putem folosi rafturile pentru diferite expoziţii.

- Ori să creştem viermi de mătase, zise Silviu.

Izbucniră în râs.

- Ce ştiţi voi, nici n-aţi văzut, nici n-aţi auzit cum se produce firul de mătase. Dacă vreţi să ştiţi, eu am cules frunze de dud pentru viermi. Unchiul meu cu asta se ocupă, zise el, îmbufnat de izbucnirea colegilor.

- De ce sunteţi răutăcioşi? A fost o idee. Creşterea viermilor de mătase e un lucru prea complicat pentru noi, am încercat să-i potolesc eu.

 Vreau să vă fac o invitaţie, zise Diana. Mi-ar face plăcere să veniţi la mine acasă. Mi-am organizat spaţiul de studiu şi cel de joacă într-un fel aparte. Dacă are să vă placă, părinţii mei ne vor ajuta cu cea mai mare plăcere.

- Ce poţi avea atât de interesant încât nu poţi spune, zise Radu.

- Dacă aş descrie locul, nu v-ar părea interesant. De multe ori, cuvintele strică. Veniţi, vedeţi şi hotărâţi, preciză Diana.

- Dacă nu ai şi un teren de fotbal, nu vin. Am antrenament, zise Radu.

     Am fixat ora şi punctul de întâlnire. Ne-am adunat 15 colegi. În poartă ne-a întâmpinat Diana. Curtea e un colţ de rai. Copaci şi flori, fluturi şi păsări, jucării şi bănci, alei şi fântâni împărăţeau într-o armonie perfectă. O şoaptă aruncată în vânt ar fi tulburat liniştea coborâtă odată cu soarele la asfinţit.

Ghivece ciudate aşezate în locuri la care nici nu te-ai fi gândit: pe gard şi în gard, în căruţă, sub căruţă, pe butuc şi-n butuc, în papuci, cutii de conserve, în cărucioare, în ceasuri vechi. Orice obiect, pe care în mod normal l-ai fi aruncat, aici servea drept ghiveci pentru flori.

     O muzică suavă, cântată la fl aut, ne chema cuceritoare. Am intrat într-o seră. Lumini şi umbre, culori şi miresme pictau un tablou de neuitat. - Taina cultivării fl orilor se păstrează în familie din generaţie în generaţie, zise Diana, gazda noastră. Mă fascinează aranjamentele florale. 

- Aveai dreptate, Diana, cuvintele n-ar fi spus totul. Mă bucur că am venit, zise Daniela.

- Îmi vine să dansez, să cânt, să urlu chiar. Fericirea mi-a pătruns în suflet, zise Ana.

- Şi eu sunt fericită când lucrez aici printre flori. Ştiu că mama şi-ar dori să mă vadă alergând şi jucându-mă alături de alţi copii. Poate şi faptul că port aparatul pentru auz m-a îndepărtat de copii şi m-am refugiat printre flori. Ele nu mă întreabă nimic şi îmi răsplătesc munca, atât cât e ea, cu un boboc în plus, cu o culoare ruptă din soare. Tot pentru flori am luat şi lecţii de flaut. Încă mai trebuie să învăţ, dar lor le place şi nu mă critică. Iar faptul că mi-aţi acceptat invitaţia îmi dă curaj şi putere să privesc realitatea cu alţi ochi, ai prieteniei şi încrederii.

     Am încheiat vizita abia după ce am gustat dulceaţa de mure servită în farfurioare de pepene galben. A doua zi i-am convins şi pe ceilalţi că putem să amenajăm sala luând exemplul Dianei. Am atras de partea noastră şi alţi părinţi. Nu trebuia să uităm că e vorba de o sală de clasă.

     La sugestia Dianei am făcut un plan detaliat şi am convenit împreună asupra fiecărui amănunt.

Ne-am mobilizat asemeni albinelor în stup. Aveam o singură dorinţă: să câştigăm, să uimim prin ceea ce facem.

Suporturi şi rafturi inedite, ghivece hazlii şi multe flori într-o paletă de culori variată. Aranjamentul de frunze uscate, muşcate, fluturi şi pietre a făcut loc unui mic acvariu şi unei colivii cu o pasăre împăiată.

- E perfect! Acum, n-aş mai merge acasă, atât de mult îmi place, zise Ana.

Ziua cea mare a sosit. Juriul a colindat din clasă în clasă. Diana cânta din flaut ca să îndulcească şi mai mult atmosfera.

Doamna învăţătoare ne-a anunţat:

- Aţi câştigat! Sunt foarte mândră de voi!

Vestea a fost întâmpinată cu urale.

- N-am fi câştigat fără ajutorul Dianei, specialistă în cultivarea florilor, am ţinut eu să precizez.

- Toţi suntem câştigători. De acum, să ne bucurăm de fiecare clipă frumoasă pe care o vom putea petrece împreună, zise Diana.

      Temă

      De ce Diana îşi petrece atât de mult timp cântând florilor? Ce a determinat-o să le îndrăgească atât?

    Ştiaţi că…

     Pentru a ajuta o persoană surdă să vadă ceea ce-i spui trebuie să:

Fii sigur că faţa şi buzele îţi sunt luminate bine;

Asigură-te că persoana deficientă de auz se uită la tine;

Fii sigur că nu îţi acoperi gura cu mâinile;

Vorbeşte natural, nu exagera cu mişcările gurii, să nu vorbeşti prea încet sau prea tare;

Foloseşte gesturi şi expresii faciale;

Dacă ştii câteva semne, să le utilizezi;

Fii calm;

Fii tu însuţi.

Ce faci dacă nu poţi să răspunzi cuiva cu voce tare la o întrebare, spre exemplu, „Unde este…?”.

Indică direcţia cu degetul sau cu capul în timp ce spui: „Este acolo!”.

Sunt persoane cu deficienţă de auz care dansează chiar dacă nu aud muzica, pentru că pur si simplu ei trăiesc ritmul muzicii, le simt vibrând în trupul lor, în mintea lor, încercând să dezvolte prin mişcări talentul artistic. Acest talent îi ajută să-şi evidenţieze frumuseţea sufletului, chiar prin dans.

 

 

 

Romanian