„Numai mamă să nu fi...”

 

     Ca orice părinte, la apariţia primului copil, îţi faci multe planuri şi eşti plin de speranţă. Din păcate, după o perioadă cu cer senin şi soare, în familia noastră au apărut şi norii. E greu!... E foarte greu pentru un părinte să observe într-o bună zi că puiul lui nu e la fel ca ceilalţi copii, că are probleme de sănătate. Totul se schimbă în jurul tău, îţi faci noi planuri şi alte speranţe. Ca orice mamă aflată în situaţia mea, am trecut şi eu prin toate fazele: negare, neacceptare a diagnosticului, învinuire, tristeţe, furie etc... e foarte important să te mobilizezi cât mai repede, rămânând în acest labirint periculos nu-ţi ajuţi cu nimic copilul.
     A accepta realitatea şi a face ceva în sensul acesta este foarte important pentru evoluţia ulterioară a copilului. Orice zi în plus în care va fi lăsat fără tratamentul necesar sau fără intervenţia terapeutică corespunzătoare va fi o zi în minus în dezvoltarea lui. Ca mamă a unui copil autist am început să mă informez în legătură cu diagnosticul, tratamente medicamentoase, metode de terapie etc. Am luat legătura cu alţi părinţi, am încercat să găsesc centre pentru terapie, am devenit conştientă de faptul că fără o intervenţie terapeutică nu vor apărea progresele. Recuperarea unui copil cu dizabilităţi depinde de mulţi factori, gradul de afectare fiind diferit chiar pentru copiii cu acelaşi diagnostic. De aceea şi intervenţia terapeutică trebuie făcută diferenţiat. Chiar acasă, orice exerciţiu făcut pentru a stimula copilul, care de multe ori ni se poate părea ceva banal, poate dezvolta abilităţi care cu timpul se pot transforma în deprinderi.
     Cu toţii vedem că în societatea în care trăim dreptul la şanse egale atât de mediatizat al persoanelor cu handicap, rămâne undeva doar la nivel de teorie. În realitate, totul devine un vis urât. De multe ori nu ştii ce să mai faci, la ce uşi să baţi pentru a-ţi ajuta copilul.
     Echipei de terapeuţi profesionişti care lucrează aici cu atâta dăruire şi seriozitate, care a progresat şi ea la rându-i alături de copiii noştri, le mulţumim din suflet, dorindu-le multă sănătate şi putere de muncă!
     La Asociaţia Prader Willi am întâlnit o echipă minunată, oameni inimoşi care se dedică trup şi suflet copiilor cu dizabilităţi pe care-i au în evidenţă, care încearcă să desfăşoare activităţi variate pentru ei, dar şi pentru părinţilor acestora. Întâlnirea periodică a grupului de suport reprezintă foarte mult pentru noi părinţii. Fiul meu a progresat în ultimii ani, e drept în ritmul lui, şi datorită muncii depuse la APW. Oricând aici am găsit un sfat, o recomandare făcută cu multă responsabilitate şi respect. Comunicarea care există în cadrul asociaţiei, atât pe verticală cât şi pe orizontală, funcţionează la parametrii excelenţi şi asta se vede în toate acţiunile întreprinse aici de-a lungul timpului.
Sanda Bârjac, mama unui copil cu autism

 

Romanian