Boca Alexandra

 Este luni și la NoRo a început grupul de pacienți cu boli neurologice rare și, sigur, am ales pentru astăzi o poveste din "grup". O tânără cu mult potențial, plină de avânt și entuziasm specific vârstei. O știu de când era mică, de la Dezna, așa cum știu pe mulți dintre pacienții noștri. În peste 20 de ani de când ne vedem periodic am devenit prieteni, o prietenie sinceră, datorată tocmai provocărilor comune. Dar, vă invit să citiți și să apreciați eforturile, încercările și bucuriile Alexandrei: ‪#‎Povești de viață ‪#‎RareDiseaseDay ‪#‎ZiuaBolilorRarecare.

 Povestea mea

 Mă numesc Boca Alexandra, am vârsta de 28 de ani și sunt diagnosticată cu paraplegie spastică.

 Părinții mei au hotărât să urmez o școală normală. Această decizie, consider acum că a fost o decizie destul de bună, dar care avea atât avantaje, cât și dezavantaje. La o vârstă mică, începând cu clasele primare și până la terminarea școlii generale, a avut un impact pozitiv facilitând într-o oarecare măsură integrarea mea socială și educațională. Continuând studiile, în liceu m-am confruntat cu anumite probleme. Datorită faptului  că boala nu trebuie să reprezinte un impediment în a duce o viață normală.

 Datorită faptului că sunt o fire sociabilă, căreia îi place să asculte și să îi ajute pe cei din jur, în 2008 m-am înscris la facultatea de Sociologie și Asistență Socială, iar din 2011 sunt licențiată în domeniul asistenței sociale. A fost perioada în care m-am simțit acceptată și valorizată și care mi-a dat curaj să merg mai departe și m-a încurajat să îmi depășesc limitele .

 După finalizarea celor trei ani de studii am decis să urmez un master în drepturile copilului, dar mi-am dat seama că nu este neapărat domeniul care mi-ar plăcea și nu l-am mai finalizat.

 În 2013 m-am înscris la un al doilea master, tot in acest domeniu dar la specializarea Gerontologie Socială, domeniu nou apărut și care se referă la îmbătrânire, ca proces inevitabil la persoanele adulte și totodată competența de a comunica cu aceștia. Acest master l-am finalizat în 2015 cu o lucrare de disertație privind sănătatea socială a vârstnicului instituționalizat.

 Faptul că am o dizbilitate nu m-a oprit din a mă integra pe piața muncii. Mi-am găsit un loc de muncă în cadrul unui atelier protejat, imediat după terminarea studiilor și momentan lucrez ca operator și ambalator manual la o firmă de personalizări obiecte. Nu este un job din domeniul in care am studiat, dar mi-aș dori să lucrez în domeniul social și sper ca in curând să găsesc și o astfel de oportunitate.

 Ce pot să spun despre tot parcursul meu educațional, social și profesional este faptul că a fost unul dificil, pentru că m-am confruntat cu multe obstacole, dar totdată unul care m-a întărit și m-a făcut mai puternică. Cu toate că sunt o persoană cu o dizabilitate, viața mea este la fel de obișnuită ca și a oricărei alte persoane, cu urcușuri și coborâșuri.

 

Undefined