Cătălina Crainic

Povestea mea ,avand in vedere ca sufar de o boala considerata rara,chiar daca suna ciudat,nu este una trista.Am 33 de ani si de 6 ani,sufar de distonie cevicala.Aceasta afectiune ii afecteaza pe cei suferinzi pe toate planurile:fizic,social,emotional,material.La prima vedere si din punct de vedere medical este o boala crunta,care da celui bolnav o stare de discomfort,nervozitate ,insotite de dureri mai mici sau mai mari,din cauza crampelor musculare,a miscarilor spasmodice,a dezechilibrului si a lipsei de energie.Este un,, bagaj ‘’de simptome neplacute care nu sunt neaparat vizibile,dar care la nivel individual sunt simtite pana in adancul fiintei care le poarta.In momentul in care am primit acest ,,bagaj’’eram in plina forta eram,studenta , mama unei fetite de 5 ani, sotie,aveam un loc de munca timpul meu se scurgea in rutina de zi cu zi,neluand in seama importantalucrurilor mici ,care-ti pot schimba viata.Visam la lucruri mari,aveam planuri marete,credeam ca fericirea o poti gasi pe plan material.Acum cred cu toata convingerea ca nimic nu este mai important decat sanatatea fizica si spirituala.Cu ajutorul aceste boli am invatat sa ma bucur de lucruri marunte,sa-mi apreciez familia si pe cei din jurul meu si sa-i tratez si sa-i inteleg ca fiinte umane,am invatat sa scot partea materiala din context,am invatat sa judec cartea dupa continut ,nu dupa coperta,am invatat ca aspectul spiritual este cel care conteaza si ca el trebuie construit.Acum sunt mai buna luptatoare si am vazut ca pentru ce-am luptat pana acum a fost in zadar,am acceptat aceasta boala ca pe o lectie care mi-a fost data pentru vindecarea mea spirituala si am invatat sa iubesc viata mai mult decat pana acum si sa tin capul drept si la propriu si la figurat in orice situatie.Am mai invatat ca viata nu se numara in zile ci in clipe frumoase si ca in puterea noastra sta sa faurim clipe si vise.

Undefined